ULTIMA ORĂ Președintele CSM îndeamnă cetățenii să apeleze la mediatori

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Marius Tudose îndeamnă cetățenii, dar și sistemul judiciar, să apeleze la mediatori și să solicite judecătorilor închiderea dosarelor prin acorduri de mediere.

„Am dat posibilitatea acestei categorii a mediatorilor să facă toate demersurile necesare în așa fel încât multe din litigiile care, din păcate, astăzi sunt în instanțe să se stingă printr-un acord de mediere. (…) Nu facem decât să conștientizăm importanța medierii în România. După cum cunoașteți societatea este măcinată de conflicte. Nu de puțin ori justițiabili preferă să meargă înaintea judecătorului în așa fel încât să vină cu o părere juridică și judiciară fermă, neavând încredere de multe ori în ceea ce fac alți participanți în cadrul unor procese. (…) Am făcut verificări din 2013 și 2014, foarte puțin dosare au fost încheiate prin acorduri de mediere. Nu au depășit 1.800 de dosare în fiecare an, însă este îmbucurător faptul că în cursul acestui an s-au depășit 1.400 de dosare pe primul semestru, ceea ce din punctul meu de vedere, pe un semestru, înseamnă o creștere substanțială”, a declarat Tudose, potrivit agerpres.ro.

El a precizat că semnarea unui nou protocol reprezintă o etapă de relansare a relațiilor dintre cele două instituții.

„Când am semnat un prim protocol de colaborare, nu am gândit decât să defluidizăm instanțele. Să punem locul mediatorului acolo unde se cade, ca un tampon între justițiabil și instanțe, în așa fel încât din cele două milioane de dosare pe an care sunt la nivelul instanțelor și parchetelor să se ajungă la o soluționare mai rapidă, mai fermă, mai precisă a dosarelor care se pretează la astfel de acorduri”, a afirmat Tudose.

Sursa:psnews.ro

 

<inapoi>

One thought on “ULTIMA ORĂ Președintele CSM îndeamnă cetățenii să apeleze la mediatori

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *